× Nu. Multumesc!

Vezi aici noul videoclip
al Andrei impreuna cu Pacha Man,
"Mi-ai Luat Mintile".
VEZI VIDEOCLIP
Despre Mine

Eu sunt Andra. Asa ma cunosc cei care imi iubesc muzica, asa imi spun si cei apropiati. M-am nascut intr-o familie muzicala. In casa noastra mereu a fost deschis un aparat de radio din care rasuna muzica de toate felurile si toti membrii familiei, de la mama si tata pana la ceilalti trei frati ai mei, canta. Astfel, nu a mirat pe nimeni ca si eu, Andra, mezina familiei, voiam sa fiu inca de mica pe scena, sa interpretez si eu piesele pe care le auzeam prin casa, cantate de ai mei sau de artistii faimosi pe care ii auzeam la radio sau la casetofon.

Cred ca am stiut dintotdeauna ca vreau si pot sa cant. Parintii au observat devreme inclinatia mea catre muzica si m-au incurajat sa-mi urmez visul. Familia mi-a fost alaturi in fiecare pas de-a lungul carierei si asta m-a ajutat. M-am lansat in muzica la 14 ani, asa ca, la varsta la care prietenii mei se jucau pe afara, mergeau pe la petreceri sau in tabere si ieseau la un suc, eu repetam sau mergeam la spectacole. Unii ar putea spune ca mi-am sacrificat momente frumoase ale copilariei, eu simt altfel insa. Munca de atunci m-a facut sa fiu Andra cea de azi.

Familie

Sunt cea mai mica dintre cei patru frati, asa ca m-am simtit intotdeauna alintata familiei. La fel ca in copilarie, am ramas o familie unita si nu exista bucurie mai mare pentru mine decat atunci cand, cu diferite ocazii, reusim sa ne adunam cu totii in casa parinteasca. Mam​a, ta​ta, Diana, Aura si Sandel, va iubesc enorm! Sunteti binecuvantarile mele!

O alta binecuvantare sunt sotul si copiii mei. M-am indragostit de Maruta in 2006, ne-am casatorit doi ani mai tarziu, iar Dumnezeu ni i-a daruit pe David-Alexandru si pe Eva Maria Ioana. Copiii mei, alaturi de Catalin, imi amintesc in fiecare clipa ca iubirea schimba tot! Datorita lor traiesc cea mai frumoasa realitate, in cea mai buna dintre toate lumile posibile!

Cariera TV

Desi nu ea e cea care ma defineste, televiziunea e o provocare pentru mine. Cei care ma cunosc bine stiu ca imi plac provocarile si ca nu ma feresc de ele, ci dimpotriva, deseori le caut chiar eu, din dorinta de a-mi testa limitele, de a ridica stacheta tot mai sus, de a evolua.

Prima emisiune pe care am prezentat-o a fost “O-la-la” (ProTV), un concurs de karaoke televizat. Show-ul a avut doua sezoane si audiente foarte bune.

In 2011 am primit „MAREA PROVOCARE”: Romanii au talent. De atunci, sunt onorata sa fiu unul dintre membrii juriului emisiunii tv cu cele mai mari audiente inregistrate vreodata in Romania. In 2016 din nou jurat, de data asta intr-un proiect de suflet, The Voice Kids, unde sper sa ajut cat mai multi copii sa isi indeplineasca visul.

Discografie

De-a lungul carierei, am reusit sa adun 12 albume muzicale si pe toate le consider minuni in viata mea. Fiecare dintre ele este nascut intr-un moment anume si fiecare insumeaza trairile mele personale si artistice din acea perioada. Toate ma reprezinta in egala masura si cred ca, puse cap la cap, m-au format si ma formeaza in continuare ca artist.

Cel mai mult imi umple sufletul albumul “De la frate la sora” – cel mai bine vandut material muzical de gen din Romania. Am cantat alaturi de fratele meu, Sandel, si, datorita recordului de vanzari, am primit Discul de Platina si de Diamant.

O alta performanta cu care ma mandresc este faptul ca toate single-urile mele au intrat, la scurt timp de la lansare, in majoritatea „Top 10”- urilor din Romania.

Reclame

Odata cu notorietatea au venit si contractele de publicitate. Reclamele nu sunt obiective ori tinte de urmarit in cariera, dar, pentru un artist, pot fi instrumente destul de utile de masurare a pozitiei pe care se afla in preferintele publicului. Mai mult, deseori ele ma ajuta sa ma privesc obiectiv si sa imi dau seama care este imaginea pe care o proiectez in afara, dincolo de muzica.

Nu accept orice propunere si incerc sa promovez doar acele produse si companii pe care le-am testat, care ofera un plus de calitate si valoare si in care cred.

Astfel, din 2010, am devenit imaginea Garnier Color Naturals si Essentials pentru Romania si Europa de Est.

​Au urmat contracte de imagine cu Lidl, cu Banca Transilvania, cu Unilever – Delikat si, de cand am devenit mama si am descoperit importanta scutecelor de calitate, cu ​Huggies​.

Premii

Premiile sunt importante in cariera oricarui artist. Exista si momente in care te analizezi retrospectiv si in care iti pui intrebari legate de directia in care trebuie sa o iei. Momente in care ai dubii, in care evenimentele tragice din jur te marcheaza si in care apar si clipe de nesiguranta. Atunci, aceste premii te ajuta sa te echilibrezi, sa te reculegi. Iti dau incredere in tine si sunt borne care iti arata drumul pe care l-ai parcurs, sunt repere care te ajuta sa pastrezi acest drum.
Fara falsa modestie, va spun ca, uneori, cand ma uit la lista premiilor castigate pana acum, parca nu-mi vine sa cred ca e atat de lunga. In acelasi timp, ma bucur foarte tare, pentru ca toate titlurile si trofeele ce mi-au fost acordate imi dovedesc ca vocea imi este apreciata, ma fac sa inteleg ca tot ceea ce fac chiar conteaza si ma ambitioneaza sa cresc ca artist.

Cele mai importante premii:

● „Discul de aur” pentru vanzarile albumului Dragostea mea -2002
● „Cea mai buna solista” – topurile anului 2002 la revista POPCORN

● „Cea mai buna voce feminina” – Festivalul Cantecului de Dragoste 2003
● „Cea mai buna voce feminina” – Premiile MTV Romania 2003
● „Nominalizare si participare la MTV World Music Awards 2003 Scotia”
● „Cea mai rapida ascensiune” – Premiile Radio Romania Actualitati 2003
● „Cea mai buna voce feminina” – Premiul revista muzicala Uniunea compozitorilor 2004
● „Cel mai bun videoclip – Vreau sarutarea ta” premiile MTV Romania 2004
● „Cea mai buna melodie a anului” 2005
● „Cea mai buna interpreta a anului” 2005
● Premiile muzicale „Romanian TopHits” 2006 Locul I soliste vocale
● Premiile JetiKids Awards 2006 – cea mai buna cantareata
● Premiile Femeia Anului – Cea mai buna solista a anului 2006 Generatia Tanara
● Disc de aur, platina si diamant pentru cel mai bun album pe 2007
● Premiile JetiKids Awards 2007 – cea mai buna cantareata
● Nominalizata la Cea mai buna solista – Femeia Anului 2007
● Trofeul „10 pentru Romania” 2007
● Disc de platina si diamant pentru albumul Popular
● Best female and Best song – Romanian Music Awards 2013
● 4 Premii – Zu TV Awards – 2014
● CEL MAI BUN LIVE AL ANULUI LA ZU: ANDRA – INEVITABIL VA FI BINE
● CEA MAI VIZUALIZATĂ PIESĂ ZU PE YOUTUBE: ANDRA – INEVITABIL VA FI BINE
● CEA MAI BUNĂ PIESĂ POP: ANDRA – INEVITABIL VA FI BINE
CEA MAI BUNĂ ARTISTĂ: ANDRA
● 2 premii la Media Music Awards 2014 (Fans Like Award & Best Female)
● 2 premii la Media Music Awards 2015 (Fans Like Award & Most Wanted Artist)
● 4 premii la Media Music Awards 2016 (Cea mai buna artista, Cel mai iubit artist, Cea mai rapida ascensiune – Niciodata sa nu spui niciodata, Artistul cu cel mai votat fan)

Performanta Online

Traim in era digitala si, inevitabil, mediul online a devenit o scena fara granite, ce nu poate fi ignorata de niciun artist. Nu stiu daca este vorba sau nu si de noroc, de vreun moment oportun ori de fidelitatea fanilor, dar ma bucur nespus ca internetul mi-a confirmat faptul ca realizarile mele artistice offline nu sunt deloc intamplatoare si ca munca mea este apreciata de oameni, indiferent de tara, continentul sau coltul de lume in care se afla ei.

De exemplu, in 2015, single-ul Niciodata sa nu spui niciodata a fost primul clip din Romania care a avut peste un milion de vizualizari in mai putin de 24 de ore.

In 2016 am lansat piesa Without You cu David Bisbal, iar in primele 24 de ore videoclipul a reusit un record urias peste 2,5 milioane de vizualizari.

Inevitabil va fi bine (2013), a fost urmarita pe Youtube de peste 35 de milioane de ori, un alt record la vremea respectiva.

Prietenii online:
Tot online tin legatura cel mai usor si cu cei care ma asculta. Pe Facebook am peste 3,3 ​milioane de prieteni virtuali si multi dintre cei care iubesc muzica mea au fondat comunitati online; una dintre aceste comunitati are peste un milion de like-uri.
Toate acestea ma fac sa realizez cu bucurie ca muzica mea ajunge la sufletul publicului. Va marturisesc si un mic secret, aceste cifre ma coplesesc, ma flateaza, dar, in aceeasi masura, ma si responsabilizeaza. Imi dau seama ca fiecare pas in cariera trebuie sa fie unul bine cantarit, caci m-ar durea sa aflu ca am dezamagit fie chiar si unul dintre aceste milioane de oameni care imi asculta muzica si imi urmaresc evolutia.
Campanii umanitare

Cred ca celebritatea vine la pachet cu o responsabilitate sociala, asa ca raspund DA de fiecare data cand mi se cere sa fac parte dintr-o campanie umanitara. Ma bucur sa pot face un bine, oricat de mic. Nu mi-e usor sa vorbesc despre asta, n-as vrea sa sune ca o lauda. O fac insa pentru ca eu cred in puterea exemplului. Si pe mine ma inspira o multime de oameni frumosi si gesturi dezinteresate facute din inima si simt ca impreuna putem face minuni pentru cei mai putin norocosi. Fie ca sunt batrani neajutorati, fie ca sunt copii nevinovati loviti de soarta, fie oameni care au nevoie de o a doua sansa, daca reusesc, prin implicarea mea, sa mai conving o singura persoana sa ajute inseamna ca demersul nu a fost in zadar. Pas cu pas, gest cu gest, om cu om, lucrurile se pot schimba in bine si impreuna putem face o lume mai buna pentru toti.

Inapoi pe Home

ANDRA ON INSTAGRAM

LOAD MORE